top of page

ACTIVITATE EDUCATIVĂ 2 aprilie - ZIUA INTERNAȚONALĂ A CĂRȚII PENTRU COPII ȘI TINERI

  • Poza scriitorului: Sc. Gim. George Enescu
    Sc. Gim. George Enescu
  • acum 8 ore
  • 2 min de citit

Miercuri, 2 aprilie 2025, la biblioteca Școlii Gimnaziale “George Enescu” Năvodari, elevii clasei a III-a F coordonați de către doamna învățătoare, Dascălu Daniela împreună cu doamnele Gabriela Roșca și Victoria Radu de la Compartimentele Bibliotecă respectiv Organizare Evenimente din cadrul Primăriei Orașului Năvodari, au marcat Ziua Internațională a Cărții pentru Copii.

            Cu acest prilej, doamna bibliotecar a școlii, Vasile Ancuța-Elena a avut deosebita plăcere de a fi gazda evenimentului și de a-i întâmpina pe copii cu o frumoasă expoziție de carte dedicată amintirii celui mai îndrăgit autor de poveşti şi basme pentru copii, danezul Hans Christian Andersen (2.april.1805 - 04.aug.1875), de la a cărui naştere se împlinesc 220 de ani. „Mica sirenă”, „Hainele cele noi ale împăratului”, „Răţuşca cea urâtă”, “Soldățelul de plumb”, “Degețica” sau „Crăiasa zăpezii” sunt doar câteva dintre basmele sale, care au străbătut timpul, fiind îndrăgite şi în zilele noastre.

            În cadrul activității, a avut loc “Carnavalul personajelor din povești” unde elevii și-au prezentat, fiecare în parte, personajul preferat din cărțile citite, creând, astfel o atmosferă de basm, veselă și colorată. Ceilalți copii din clasă au avut misiunea de a recunoaște personajul și, implicit povestea/cartea din care acesta face parte. În acest sens, micuții și-au consolidat cunoștiințele cu privire la universul minunat al cărților pentru copii.

             Activitatea a avut ca scop, pe de o parte, dezvoltarea expresivității limbajului oral; stimularea imaginației, a creativității și al potențialului creativ al copiilor; iar pe de altă parte, cunoașterea și promovarea literaturii pentru copii.

            Ziua Internațională a Cărții pentru Copii a fost sărbătorită pentru prima dată în anul 1967 și este celebrată în fiecare an, la 2 aprilie, pentru a promova cărțile pentru copii și pentru a-i încuraja pe aceștia să aprecieze literatura și să dezvolte dragostea pentru cărți și lectură.





14132_edited.png

Școala Gimnazială ,,George Enescu” Năvodari
Strada Culturii, nr. 25, Năvodari, Județul Constanța
Telefon: 0735 565 009, 0771 521 277
E-mail: navodari1@isjcta.ro, scoala.enescu@sc1nav.ro
Site: www.scgeorgeenescu.ro

14132_edited.png

 

Toate drepturile rezervate

bottom of page